Parodontologie – Îngrijirea sănătății gingiilor și a osului dentar
Serviciile noastre
-
Implantologie
-
Estetică Dentară
-
Parodontologie
-
Radiografie
Vrei să faci o programare?
Suntem aici pentru tine, cu servicii stomatologice adaptate nevoilor tale.
Ne dedicăm fiecărei intervenții cu grijă și profesionalism, pentru a-ți reda sănătatea și frumusețea zâmbetului.

Ce este parodontologia?
Parodontologia este ramura stomatologiei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolilor gingivale și ale osului care susține dinții.
Ce sunt bolile parodontale și de ce apar?
Boala parodontală, cunoscută și sub numele de parodontoză, este o afecțiune inflamatorie cronică care afectează țesuturile de susținere ale dinților (gingia, osul alveolar și ligamentul parodontal).
Etiologia, adică cauzele, bolii parodontale este multifactorială, dar principalul factor este placa bacteriană acumulată pe suprafața dinților și sub gingie.
Etiologia bolii parodontale:
Placa bacteriană:Acumularea de placă bacteriană, formată din bacterii și resturi alimentare, este principalul factor declanșator al bolii parodontale. Placa bacteriană produce toxine care irită gingia și, netratată, duce la inflamarea acesteia (gingivită).
- Tartrul dentar:
Placa bacteriană mineralizată, numită tartru, se depune pe dinți și sub gingie, agravând inflamația și distrugerea țesuturilor parodontale. Acesta este greu de îndepărtat prin periaj și necesită intervenția unui specialist. - Factori genetici:
Există o predispoziție genetică la boala parodontală, anumite persoane fiind mai susceptibile de a dezvolta afecțiunea decât altele, chiar și cu o igienă orală bună. - Factori locali:
Iritații locale cum ar fi restaurări dentare necorespunzătoare, restaurări dentare prea mari sau defecte de ocluzie, pot contribui la apariția bolii parodontale. - Factori generali:
Alți factori, cum ar fi fumatul, stresul, anumite boli sistemice (diabetul, afecțiuni cardiovasculare), pot agrava boala parodontală sau pot influența răspunsul organismului la tratament. Boala parodontală este o afecțiune complexă, iar diagnosticarea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru a preveni complicațiile grave.
Etapele bolii parodontale
1. Gingivită – inflamație reversibilă
2. Parodontită incipientă – apar pungi parodontale
3. Parodontită moderată – pierdere osoasă avansată
4. Parodontită severă – risc mare de pierdere dentară
Simptome – când ar trebui să te îngrijoreze?
- Sângerări la periaj
- Gingiile roșii, edematiate sau retrase
- Dinți care se mișcă
- Respirație urât mirositoare
Cum se tratează boala parodontală?
Tratamentul presupune igienizări profesionale, chiuretaj subgingival, intervenții chirurgicale dacă este necesar și întreținere periodică.
În anumite cazuri, atunci când infecția parodontală este severă sau nu răspunde suficient la tratamentul mecanic, se poate recomanda antibioterapie adjuvantă.
Alegerea antibioticelor se face personalizat, în funcție de starea pacientului și de flora bacteriană predominantă.
Ce tratamente oferim în clinica noastră?
- Detartraj profesional
- AirFlow și periaj profesional
- Laser dentar – pentru tratamente minim invazive, fără durere, cu vindecare rapidă, utilizat în profilaxie, tratamente parodontale și igienizări speciale;
- Chiuretaj subgingival
- Monitorizare clinică
- Evaluare completă prin parodontogramă digitală, conform ghidului elvețian (școala din Berna)
Ai probleme cu gingiile sau mobilitatea dinților? La Clinica de Parodontologie Dental Art Oradea, echipa noastră de specialiști în parodontologie folosește tehnologii moderne și planuri personalizate pentru a-ți reda sănătatea zâmbetului.
Programează-te pentru o evaluare parodontală la Clinica Dental Art Oradea.
Descoperă din timp și tratează corect boala parodontală.
-
Echipă cu experiență
-
Tehnologie de top
-
Toate serviciile la un loc
-
Tratament personalizat









Întrebări frecvente despre tratamentul parodontal
Boala parodontală este o afecțiune cronică, ceea ce înseamnă că nu dispare complet, dar poate fi oprită din evoluție. Cu tratamente corecte și controale regulate, gingiile se pot calma, inflamația se reduce, iar dinții pot fi menținuți sănătoși pentru mult timp. Practic, nu „vindecăm” boala, ci o ținem sub control astfel încât să nu mai avanseze.
Există o predispoziție genetică – adică unii oameni sunt mai sensibili la boala parodontală pentru că o au și alți membri ai familiei. Totuși, genetica nu este singurul factor. Igiena orală, fumatul, stresul, alimentația și alte boli (diabet, boli cardiovasculare) au un rol foarte important. Chiar dacă cineva are „terenul” moștenit, prin prevenție și tratament regulat poate ține boala sub control.
În stadiile incipiente, nu provoacă durere – de aceea este numită „boala tăcută a dinților”. Primele semne sunt gingiile inflamate, sângerarea la periaj sau respirația urât mirositoare. Durerea apare abia în stadii avansate, când gingia și osul sunt deja afectate, iar dinții încep să se miște. De aceea este important controlul periodic la medicul dentist, chiar dacă nu există durere.
Da, în multe cazuri! Dacă boala este depistată la timp și se aplică tratamente specifice (igienizări profesionale, tratamente parodontale, corectarea factorilor favorizanți), dinții pot fi menținuți ani buni. Chiar și în situațiile în care există mobilitate dentară, există soluții de stabilizare. Cu cât tratamentul începe mai devreme, cu atât șansele de a păstra dinții naturali sunt mai mari.
Fumatul este unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru boala parodontală. El favorizează acumularea bacteriilor, reduce aportul de sânge la nivelul gingiilor și încetinește vindecarea. În plus, la fumători boala evoluează mult mai rapid și răspunde mai greu la tratament. Renunțarea la fumat sau măcar reducerea lui crește semnificativ șansele de a păstra dinții.
Majoritatea procedurilor parodontale moderne sunt minim invazive și se fac cu anestezie locală atunci când este nevoie. Detartrajul sau igienizarea pot provoca un ușor disconfort, dar nu durere propriu-zisă. Pacienții spun adesea că senzația este mult mai suportabilă decât se așteptau.
Durata tratamentului depinde de gravitatea bolii. În fazele incipiente, poate fi suficientă o igienizare completă și monitorizare la 6 luni. În cazurile avansate, este nevoie de mai multe ședințe și de vizite regulate (la 3–4 luni) pentru menținere. Boala parodontală necesită îngrijire continuă, nu doar un tratament „o singură dată.”
Ai nevoie de o programare?
Contact : +40 771 732 938
Orar clinică
Luni – Vineri 9:00 – 21:00
Sâmbătă 9:00 – 14:00